Pentru că...dilemă

Îmi plac metaforele și vorbitul în doi peri atunci când le folosesc eu și...atunci când le înțeleg spuse de altcineva! Uneori pricep dar las să pară că nu. Nimic funny atunci când nu pricep. De ce ai spune ceva ce, mai apoi, consideri că e mai bine că nu am înțeles? Înseamnă că dacă aș fi înțeles nu ar fi fost bine, corect? Și de ce mi-ai spune ceva ce ai risca să înțeleg și de fapt nu ar trebui să înțeleg? Ei, acum o să te întrebi de ce am scris pe blog? Pentru că pare mai impersonal și pentru că...poți alege să nu răspunzi. Stay chill, my friend, just a personal dilemma! 

Zi de Iași pe scurt

O discuție interesantă poate ține uneori, cu succes, locul prânzului. Servești, de fapt, felii de viață. Un pic acre, un pic mai mult picante, numai bune de condimentat o zi posomorâtă de provincie. Și totuși, te întrebi dacă meriți atâta încredere.

Operațiunea ”Monstrul”

          Ceva de băut, vă rog, să pot și eu să întreb:”Eu cu cine votez?”
          Dacă în textul lui Nenea Iancu alegătorul e cel care-și pune problema în ceea ce îl privește pe el și votul său, zilele astea observ că toată lumea își pune problema asta în ceea ce îi privește pe ceilalți, inclusiv în ceea ce mă privește. Măcar știm sigur candidații. Dacă până mai ieri vedeam totul ca pe un întreg omogen cu micile conflicte interne de rigoare, cu micile bisericuțe aproape nevinovate, astăzi am senzația că iceberg-ul se crapă necontrolat și că toată treaba începe să semene cu gheața zdrobită dintr-un cocktail, totuși, de aceeași culoare.
          Acum e momentul să-ți aduci aminte de toate datoriile, toate ”recunoștințele” și mai ales toate răzbunările promise de mult, nu? Scoateți morții de la naftalină, deci! Acum e momentul să vezi cât valorezi tu...și părerea ta. Trebuie, eventual, să te vinzi, dar scump, că nu poți în fiecare an. Umplem pereții cu susținere, comentăm malițios, jucăm dur, eventual, pe o singură carte. Aruncăm năvoade cu ochiuri largi sperând să prindem pești mari. Ei bine, chiar dacă prima impresie ar putea spune altceva, mă simt o hamsie, deci nu vreau să am de-a face cu năvodul ăsta! Poate că sunt unul din peștișorii din acvariul lui Iona lui Marin Preda. Măcar lăsați-mă să îmi închipui că înot într-un ocean. Aș putea să ”fur” viermișorul din fiecare undiță plasată strategic pe același mal și gata. Dar nu, prefer să înot în ape ”internaționale” și țin să anunț lucrul ăsta.
          Fie ca cel mai priceput pescar să prindă ”monstrul”!
          Între timp...povestește-mi ceva frumos! (http://www.youtube.com/watch?v=_XURBEh9CYE)

Jurnalul clientului nemulțumit II

          Da, da, da, e vacanță. Căminul s-a golit treptat, frigiderul meu la fel. Mintea, însă, nu. Stomacul vrea și el să depășească limita de avarie. Soluția e una singură: cumpărături! Îmi plimb hotărâtă coșul prin hypermarket. Orice abatere de la planul inițial poate avea efecte dezastruoase asupra bugetului. Și totuși...sfatul repetitiv al mamei:”Să îți iei fructe!” are efect. În stânga portocale, în dreapta portocale. Mărimi diferite, soiuri diferite, prețuri diferite, coduri diferite...cred că și gusturi diferite.        
          Aleg câteva portocale roșii...mă rog, cele mai roșiatice decît restul. Sunt de mărimea mandarinelor. Le cântăresc și merg la casă. ”Dhoamna” de la casă le ia, se uită pe etichetă și mă întreabă:
Dhoamna:   - Dar astea sunt portocale roșii?
Eu: - Da.
D (către un gardian): - Astea sunt portocale roșii?
Gardianul: - Cre'că...
D: - Așa de mici?
          Nu știu dacă a convins-o părerea nesigură a gardianului, moaca mea sau coada care se făcuse la respectiva casă, dar cert e că a cedat și a scanat portocalele. Păi de ce Doamne iartă-ma crezi că ți-as cumpăra portocale de 4 lei kg la preț de portocale roșii, adică 5 lei și ceva kg? Aloo!
În fine, îmi pun cumpărăturile într-o sacoșă și mă îndrept spre ieșire. Îmi ia câteva secunde să sesizez că nu mi-a dat bonul așa că mă rog să nu mă oprească vreun ”nene” gardian să verifice bonul. Pfiu...aer rece și curat!
          Trebuie să trec pe la o florărie, e ziua unei mătuși. Aleg 3 trandafiri și îi explic că nu vreau 2 metri de celofan pe ei, ci doar o panglică discretă. Înșfacă cu talent rola de panglică și taie vreo jumătate de metru. Îi face un nod strașnic și apoi începe să cârlionțeze capetele cu un foarfec, fix lângă cartonul pe care are o bucată mușcată de pizza. Nu mai are rost să spun că panglica aia s-a frecat de bucata de pizza pe toate părțile...dacă era celofan nici nu vreau să mă gândesc. Sper din tot sufletul ca buchetul să nu miroasă a salam.

          Apropo de portocalele roșii...gust ușor diferit, dar nu prea sunt roșii.