E o dilemă care persistă în capul meu de câțiva ani. Prima dată când am conștientizat problema asta a fost după ce l-am auzit pe tatăl meu povestindu-ne ce discutase în pauza de masă cu un inginer de la el de la muncă. Cică ingineru', oltean fiind, s-a trezit că-și amintește într-o zi de 15 august că pe soacră-sa o cheamă Maria. Ia omul un buchet de flori de 5 lei și se duce să-i facă soacrei urările de bine că și așa se cam ciondăniseră tot anul. Să nu zică baba că olteanu de giner'său e om rău. Ce să zic, mai bine nu-și amintea. L-a făcut baba cu ou și cu oțet și cu alte ”condimente” ce le mai avea în repertoriu: ”Ninorocitule, vii azî când îi Sânta Mărie pentru morți? Vrei sâ crăp, nu?”
Nu prea știu să am Marii în familie, așa că nu m-am izbit personal de problemă decât când a fost vorba de o foarte bună prietenă. Parcă îmi povestise că anul trecut a sunat-o fiul ei să-i zică ”La mulți ani” și ea i-a explicat că trebuie să-i facă urarea abia in septembrie. Deci, mai bine nu.
Problema se lămurise cumva în capul meu până aseară, la slujba Prohodului Macii Domnului, când preotul ține să precizeze că nu e nici o problemă dacă urăm ”La mulți ani” celor vii (de parcă am putea ura același lucru celor morți). Bine, m-a băgat iar în ceață.
În biserică însă lumea nu problema asta o dezbăteau. O tanti mai tânără îi explica uneia mai în vârstă că și ea are prăjitor de pâine, dar dintr-ăla vertical, din care sar feliile (plus că mai și gesticulează sugerând cum sar feliile). E clar, discuția e culinară. De atâta post au început să-și împărtășească rețete de pâine prăjită. Gata, de azi e voie la de toate! Și îmi aduc aminte că leguma mea preferată...e porcul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu