De ce este România altfel/astfel?

Asta este întrebarea la care își propune istoricul Lucian Boia să răspundă și face asta prin intermediul unei lucrări ce se vrea a fi o sinteză a istoriei românilor (nu pot spune a istoriei României din motive evidente...România ca stat a apărut relativ recent, iar istoricul ne disecă genomul începând cu Burebista). Lucrarea ar putea fi clasificată drept o culegere de istorie (în caz că există așa ceva), istorie trecută printr-un filtru extrem de exigent. Rețeta folosită de autor este destul de simplă: se iau 2000 de ani de istorie și se ”demachiază” până ce rămâne doar o aglomerare de oportunități ratate, de decizii greșite, de realități schilodite.

Dacă un elev de clasa a 12-a ar citi această carte și și-ar însuși punctul de vedere al autorului, tind să cred că șansele sale de promovare a examenului de Bacalaureat la această disciplină sunt incerte. Tot ambalajul manualului de istorie este scos, mai mult sau mai puțin elegant, și înlocuit cu o serie de păreri destul de personale.

Astfel descoperim că nu prea avem vreun motiv de a ne bate cu pumnul în pieptul prin care se presupune că ar curge ”sînge de roman”, căci se pare că nu prea curge decât un soi de cocktail al coloniilor Imperiului Roman, cocktail ale cărui îngrediente s-au uitat și s-au multiplicat odată cu trecerea timpului, ajungându-se la un hibrid aproape monstruos, la o Bestie cu pretenții de Făt-Frumos căruia frumoasa Ileana CosânSchengen îi refuză cererea în ”căsătorie” fără drept de apel, căci nu e familiarizată cu  ”căsătoriile din interes” în care mâna stînga încearcă să încapă în aceeași mănușa cu mâna dreaptă.

De ce e România altfel față de alte țări sau altfel față de ea însăși din alte perioade?  Nu, autorul nu intenționează nici o secundă să valorifice Mitul celor Trei Grații, comparația se referă strict la alte țări, la alte popoare. Lucian Boia nu admite nici una din explicațiile de tip ”context politico-social ori geo-politic nefavorabil”  pentru eșecurile repetate din istoria noastră.

Să reluăm povestea într-o ordine cât de cât cronologică. Avem un ADN pestriț încă de la naștere căci suntem urmași ai întregului imperiu colonial al Romei și ai unor barbari prea puțin cunoscuți, din teritoriile ușor exotice de la nord de Dunăre. Unii cred că suntem rodul unei greșeli de strategie a lui Traian, alții combat ideea. Unii susțin că suntem de pe aici, alții că am venit dar nu știe nimeni de unde.

Istoricul dezvoltă această incertitudine ca pe o premiză a dezvoltării unui complex de superioritate a poporului român. Dovada acestui complex sunt diferitele idei promovate în anumite momente ale istoriei de către Școala Ardeleană ori Școala Latinistă, idei conform cărora am fi, dacă nu romani 100%, măcar 50% dacă e să admitem și participarea celor ”mai viteji și mai drepți dintre traci” la procesul nostru de creare.

Trecem apoi printr-un Ev Mediu defazat în cadrul căruia suntem conduși de diverși, cu origini și mai diverse, dar în primul rând incerte (aici istoricul are în vedere lipsa unei legi în ceea ce privește succesiunea la tron). El crede că avem tendința de a ne transforma trecutul în mituri numai bune de închinat la ele într-o nouă, veșnică perioadă de tranziție. Atacă dur încercarea de înlăturare a urmelor influențelor orientale cu precădere a celora din limbă (ex. greacă, turcă).

Facem un pas în Epoca Modernă și ne dăm seama că cei mai valoroși români nu erau de fapt români. Carol I și Carol Davila sunt doar 2 dintre exemplele oferite de Boia. Amândoi au un rol în misiunea aproape imposibilă de reducere a diferențelor evidente dintre noi și occident, diferențe motivate prin rolul de sacrificiu jucat de Principatele Române în calea puterilor expansioniste. Necesitatea unui lider străin arată incapacitatea autohtonă de a cârmui, de a conduce. Lucian Boia face chiar o asociere forțată între Carol I și Klaus Johannis, amândoi fiind ”nemți” cu rol de redresare a unei țări, oricum dresate.

Autorul nu ratează șansa de a-și exprima opinia și în ceea ce privește controversata epocă socialistă și în acest context și asupra ”mămăligii dezamorsate” de atâtea secole de compromis.

Așadar ”capul plecat” pe care sabia nu l-a tăiat s-a transformat într-o mămăligă inofensivă pe care o purtăm, mai mult sau mai puțin, cu toții, pe cap.

Concluzia lui Lucian Boia e relativ simplă. De ce este România altfel? Pentru că merită!